Home > Uncategorized > Europenii cred in numerologie

Europenii cred in numerologie

Milioane de europeni sunt inca foarte superstitiosi, mai cred in numere norocoase si sunt ingrijorati ca societatea depinde mai mult de stiinta decat de credinta, scoate la iveala un studiu marca Eurostat.
Potrivit Eurobarometrului pe Stiinta si Tehnologie realizat de agentia europeana de statistica, in Europa, taramul Iluminismului, doi din cinci cetateni se declara inca superstitiosi. 40% dintre acestia cred in puterea norocoasa a numerelor. Doar 35% spun ca nu cred in asa ceva, in timp ce restul au o opinie ambivalenta sau spun ca nu stiu daca anumite numere au vreun efect magic.
Rata superstitiozitatii a crescut din 2005, cand Bruxelles-ul a comandat acelasi tip de sondaj. Cu cinci ani in urma, 37% dintre europeni s-au declarat increzatori in numerologie. Dintre romani, 44% cred in magia numerelor, iar procentele cele mai ridicate se inregistreaza in Letonia, Cehia, Italia si Slovacia.
In ansamblu, comenteaza EUobserver pe marginea descoperirilor Eurostat, cele mai puternice superstitii sunt de gasit cu precadere in tarile europene mai sarace din estul si sudul Uniunii Europene, in timp ce in statele bogate din nord, care au un sistem social mai bine dezvoltat, miturile si legendele au mai putina trecere. De asemenea, arata sondajul, femeile sunt ceva mai susceptibile sa creada in numerologie decat barbatii.
38% dintre respondentii sondajului realizat de Eurostat cred ca societatea depinde prea mult de stiinta si prea putin de credinta si doar 34% cred opusul. Mai mult, 6 din 10 europeni cred ca tehnologia poate dauna “constiintei morale” in timp ce doar 15% au dat raspunsul contrar. De asemenea, 50% dintre europeni cred ca stiinta si tehnologia pot dauna drepturilor omului. Mai bine de jumatate dintre respondenti sunt de parere ca oamenii de stiinta nu mai sunt foarte credibili din cauza dependentei cercetarilor lor de finantarea privata din partea companiilor.
Doar 34% dintre europeni, fata de 29% in 2005, apreciaza lipsa credintei religioase din societate. Fata de 2005, procentul a scazut, de exemplu, in Romania. Cu cinci ani in urma, 61% din respondentii romani s-au declarat de acord cu afirmatia ca depindem prea mult de stiinta si prea putin ne bazam pe religie. Cifra a scazut in 2010 cu 10%. In Cipru sau Grecia, dimpotriva, a crescut procentul celor care cred ca stiinta e prea influenta.
Sondajul a scos la iveala si trenduri pro-stiinta. De exemplu, cateva tari demonstreaza o scadere dramatica a ratei superstitiilor. In Luxemburg, 62% dintre respondenti cred ca numerele norocoase sunt o prostie, fata de 35% in 2005. O scadere importanta s-a inregistrat si in Malta.
La nivelul Europei, sondajul descopera o crestere a interesului fata de stiinta si tehnologie. 80% dintre europeni s-au declarat interesati de acestea, in comparatie cu 65% care s-au declarat interesati de sport. 20% dintre europeni spun insa ca nu sunt insa interesati de noile descoperiri si inovatii tehnologice. Romanii sunt sub aceasta medie, 37% declarandu-se complet dezinteresati de acest subiect. Cu toate acestea, mai bine de o treime (39%) dintre romani cred ca stiinta poate rezolva orice problema. Procentul este cu mult in scadere fata de 51% cat era in 2005. Cel mai mult in puterea stiintei de-a rezolva problemele societatii se incred turcii (63%).
Sondajul a fost realizat in perioada ianuarie-februarie 2010 in cele 27 de state ale Uniunii si in 5 nemembre, cum sunt Turcia, Norvegia, Croatia, Elvetia si Islanda. Interviurile au fost realizate cu 31.243 de cetateni din Europa.
 

————————————————————————-
Sursa: realitatea.net

Categories: Uncategorized Tags: ,
  1. No comments yet.
  1. No trackbacks yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: