Home > Uncategorized > Un roman face implanturi wireless in reteaua neuronala din creier

Un roman face implanturi wireless in reteaua neuronala din creier

A devenit milionar in dolari incercand sa descifreze misterele creierului uman. Romanul Valentin Dragoi a castigat in ultimii ani premii in valoare de aproape 5 milioane de dolari pentru activitatea sa stiintifica. Ultimul, Pioner Award, in valoare de 3,5 milioane de dolari i-a fost acordat pentru ”cercetare revolutionara” in medicina. Banii castigati vor fi folositi tot in numele stiintei, pentru noi dotari si cercetatori de top.
A absolvit Facultatea de Automatica si Calculatoare de la Iasi, iar acum face descoperiri revolutionare in medicina si colectioneaza premii de milioane de dolari. Valentin Dragoi a parasit Romania in 1992 pentru a se specializa in neurobiologie, dupa ce facuse primii pasi in acest domeniu de unul singur. Acum detine deja un laborator propriu, in cel mai mare centru medical din SUA, Texas Medical Center. Cercetarea care i-a adus recunoasterea internationala si aproape 5 milioane de dolari se concentreaza pe modul in care retelele de neuroni pot influenta perceptia si comportamentul uman.
Intr-un interviu acordat REALITATEA.NET, Valentin Dragoi vorbeste depre activitatea sa de cercetare, dar si despre sistemul romanesc de educatie si de cercetare.
Cand si de ce ati plecat din Romania?
V.D.:  Am ajuns un SUA in vara lui 1992, atunci cind am obtinut o bursa doctorala la Duke University. Nu am plecat din Romania din motive economice, ci doar ca sa ma realizez profesional. Desi am terminat sectia de calculatoare a fostului Institut Politehnic din Iasi, am fost intotdeauna atras de teoria sistemelor adaptive si cea a retelelor neuronale artificiale. Dupa 1991, am devenit extrem de curios sa inteleg fundamentele retelelor neuronale biologice, nu doar teoria retelelor de neuroni artificiali. Din acest motiv, am facut pasul de la stiinta calculatoarelor la neurostiinte, mai intai cu un doctorat la Duke University, iar apoi cu un stagiu postdoctoral (de aproape sase ani) la Massachusetts Institute of Technology (MIT). Ce m-a atras la Statele Unite a fost programul extraordinar de cercetare, in opinia mea cel mai competitiv din lume. Aici expresia “sky is the limit” este luata foarte in serios, nimic nu pare imposibil si esti mereu indemnat sa-ti invingi propriile limite.
In 2009 ati primit o bursa de 1,2 milioane de dolari, iar in acest an un premiu de 3,5 milioane de dolari. Ne puteti spune mai multe despre studiul la care lucrati? Care este scopul acestuia? Cat de greu a fost sa ajungeti aici?
V.D: Scopul cercetarii laboratorului meu este intelegerea principiilor codarii informatiei senzoriale de catre retelele celulare (neuronale) din creier si modul cum pot ele influenta perceptia si comportamentul. Ca model, ne concentram pe structurile corticale din primate (maimuta si om) pe care le examinam folosind tehnici electrofiziologice, psihofizice, computationale, si mai nou, optogenetice. Ceea ce distinge cercetarea noastra de eforturile de cercetare ale altor grupuri din lume este accentul pe intelegerea modului in care populatiile de neuroni (spre deosebire de neuronii analizati separat) din creier codeaza informatie. Desigur, am fost foarte fericit sa primesc un telefon in iulie 2010 din biroul directorului NIH (National Institut of Health) prin care am fost anuntat ca am fost selectat sa primesc aproximativ 3,5 milioane de dolari pentru urmatorii 5 ani pentru a continua cercetarile laboratorului vizind intelegerea codarii informatiei de catre retelele de neuroni. Pioneer Award este o inalta onoare care se confera anual unui grup extrem de restrans de oameni de stiinta de la universitati americane in toate domeniile biomedicale, incluzind aici biologia cancerului, biologia moleculara, genetica, imunologia, neurobiologia, si multe altele.
Pentru a fi considerat Pioneer, cercetarea propusa trebuie sa reflecte idei substantial diferite de celealte idei care sunt deja explorate de alti cercetatori din intreaga lume”.
In ceea ce ma priveste, am obtinut date preliminare care imi vor permite sa folosesc pentru prima data implanturi corticale wireless care vor putea transmite in timp real semnale de la un numar mare de neuroni din multiple zone ale creierului. Aceste dispozitive vor permite intelegerea unor fenomene pina acum inaccesibile cercetatorilor, cum ar fi codarea informatiei de catre populatii de neuroni in timpul invatarii in medii naturalistice, in timpul explorarii active a mediului (‘foraging’), si intelegerea relatiei dintre somn si capacitatea retelelor de neuroni de a coda informatie.
Filosofia acestui super-grant, cum este Pioneer, este sa oferi unui numar restrins de cercetatori fonduri impresionante care sa faca posibile experimente riscante care pot cu adevarat sa adinceasca limitele cunoasterii. Voi mai aminti aici faptul ca in 2009 am obtinut un alt award extrem de competitiv cu initiale sugestive: EUREKA (Exceptional Unconventional Research Enabling Knowledge Acceleration), adica cercetare exceptionala si neconventionala care permite accelerarea cunoasterii. Cele doua granturi, Pioneer si EUREKA sunt un fel de El Dorado (din punct de vedere financiar) pentru orice om de stiinta cu ambitii. Adica pentru o perioada de mai multi ani nu iti mai pui problema cautarii surselor de sponsorizare, si atunci mintea ti se elibereaza semnificativ nemaifiind pusa in situatia de a explora sau inventa noi finantari.
Ce veti face cu banii?
Voi folosi fondurile Pioneer si EUREKA pentru a angaja cercetatori de top si pentru a mari capacitatea laboratorului, atit in ceea ce priveste spatial propriu-zis (decanul universitatii mi-a dublat deja spatial laboratorului) cit si in ceea ce priveste echipamentul.
Educatia romaneasca are un start fulminant, dar se plafoneaza atunci cand trebuie sa produca cu adevarat
Ati studiat si in Romania si in SUA, la Duke University si la Massachusetts Institute of Technology, doua institutii de invatamant clasate intre cele mai bune universitati din lume. Cat de mare este diferenta dintre cele doua sisteme de educatie?
Sistemul educational din Romania are un start fulminant, in liceu se predau cunostinte cu care in USA te intilnesti la nivelul colegiului. Din aceasta ‘precocitate’ insa, doar virfurile au de cistigat, si in acest context Romania obtine performante anuale la Olimpiadele de matematica, fizica, sau chimie. Problemele apar mai tirziu insa sistemul de invatamint se plafoneaza exact atunci cind el trebuie sa produca cu adevarat, el devine din ce in ce mai putin performant in anii de colegiu si in cei de pregatire a tezei de doctorat. Aici apar diferentele majore fata de universitatile din Vest. De aceea, atunci cind comparam sistemul romanesc de invatamint cu cel american, de pilda, comparatiile nu ar trebui sa excludem sistemul in ansamblu, sa nu ne oprim la performantele de la olimpiade ci sa ne uitam mai ales la performantele din universitati, si anume unde publica profesorii si cercetatorii romani, in ce jurnale, si ce impact au lucrarile lor.
Ce ar trebui schimbat urgent in educatia superioara din Romania?
Pentru revigorarea sistemului universitar romanesc as vedea citeva solutii. In primul rind, ar trebui atit ca cei din minister, dar si profesorii romani in ansamblu, sa incerce sa se inspire din sistemul din Vest, eventual sa transplanteze acel sistem bazat doar pe competitivitate. Avansarea de pilda sa se faca doar in functie de performante nu numai performante la predarea cursurilor, ci mai ales performantele de cercetare: lucrari publicate, grant-uri, colaborari, premii obtinute, etc. In al doilea rind, universitatile romanesti trebuie sa se deschida total pentru colaborari reale cu universitatile din Vest, si aici as vedea echipe multinationale lucrand la acelasi proiect, schimburi de studenti si postdoctoranzi, si, de ce nu, schimburi de profesori pe ruta Bucuresti – New York. Un inceput in aceasta directie ar putea fi abordarea romanilor care ocupa posturi academice in Vest. Ei trebuiesc contactati urgent si ofertati cu posturi onorifice sau asociate, neretribuite, in cadrul universitatilor romanesti.
In al treilea rind, schimbarea trebuie sa se produca si de jos in sus. Adica cei din mediile universitare (atit student cit si profesori) trebuie sa citeasca mult mai mult, mai putin accent pe carti sau revizii care prezinta informatii la un nivel general, si mai ales insistat pe articole din revistele importante de specialitate. Numai cunoscind prezentul si identificand tendintele la nivel mondial poti crea ceva nou
”In cercetarea romaneasca exista o acuta lipsa de pregatire la varf si de competitivitate”
Ati lucrat in Romania, iar acum va desfasurati activitatea in SUA. Deci cunoasteti ambele medii de lucru. Cat de greu este sa obtii rezultate veritabile in cercetare, in Romania, comparativ cu situatia din SUA?
Ma pot referi doar la cercetarea biomedicala din Romania, care este abia la inceput, desi exista sperante reale. Fondurile au lipsit pentru. multa vreme, insa aceasta problema poate fi reglata in viitorul apropiat odata cu injectia de fonduri europene. Evident, nu poti face mare lucru daca nu ai un laborator sau aparatura performanta. Cu toate acestea, consider ca problema lipsei fondurilor de cercetare este supradimensionata, adica ‘hai sa ne plangem ca nu avem cu ce ca sa motivam lipsa rezultatelor’. Consider ca romanii sunt un popor inzestrat, creativ, si descurcaret chiar si in lipsa fondurilor. Se pot face extraordinar de multe lucruri si cu bani mai putini, numai ca atunci trebuie sa existe idei cu adevarat importante. Daca exista dorinta si o documentare serioasa se pot face lucruri marete.
Pe de alta parte, sa recunoastem ca exista o acuta lipsa de pregatire la virf, o lipsa de competitivitate. Un alt motiv al lipsei de rezultate palpabile in cercetarea romaneasca il constituie aparenta lipsa a interesului si curiozitatii manifestate de cercetatorul roman. Aceasta problema insa are radacini adinci. Spre exemplu, am ramas perplex cind, in iunie 2010 cu ocazia unui seminar pe care l-am tinut la Universitatea de Medicina din Iasi, n-am zarit decit 1-2 studenti (audienta a fost formata in principal din profesori). Mi s-a spus ca multi studenti, desi fusesera anuntati, n-au venit din cauza vremei defavorabile (ploua torential la acea ora). Poate fi un motiv, dar imi amintesc ca pe vremea cind eram eu student, salile de conferinte erau pline atunci cind cel care vorbea apartinea mediului academic Vest European sau American, si pe deasupra mai avea si ceva de spus. Oamenii de stiinta din Romania, si asta ar merita inceput inca de pe vremea studentiei, trebuie sa incerce sa redescopere bucuria de a afla lucruri noi, de a invata despre un fenomen nou care le poate deschide noi orizonturi si a le ghida pasii in viitorul apropiat.
”Cercetatorii romani trebuie sa renunte la superioritatea tipic romaneasca”
Cat de greu este pentru un cercetator roman sa se afirme in strainatate?
In primul rind, cercetatorul roman care incearca sa faca o cariera in Vest trebuie sa renunte la superioritatea tipic romaneasca, adica acel “eu le stiu pe toate”. Trebuie sa invete sa asculte, chiar si atunci cind crede ca stie. Mai important, am fost de-a dreptul bulversat cind am ajuns in USA si am realizat ca trebuie sa incep sa invat sa pun intrebari. In Romania, esti invatat sa rezolvi probleme, iar aceste probleme sint deja formulate. Spre exemplu, incepand cu scoala primara si continuand cu studiile universitare, incontinuu rezolvi probleme. Si totusi, cum inveti sa pui o intrebare care nu s-a mai pus niciodata? Este dificil, consider ca aici este esenta cercetarii. Trebuie sa vii cu o noua intrebare stiintifica pe care eventual nimeni so n-o mai fi formulat, si apoi sa incerci sa o rezolvi.
Romanii exceleaza la rezolvatul problemelor, dar nu stiu sa puna intrebari. Succesul unei cariere in Vest depinde si de virsta academica la care iti incepi activitatea. Totul devine mai simplu daca obtii un doctorat de la o universitate americana sau vest europeana universitatea si/sau profesorul cu care lucrezi trebuie sa fie insa cit mai ‘vizibili’. Daca iti vezi de treaba, asta insemnand sa fii dispus sa faci sacrificii si sa mmuncesti cot la cot cu colegii de laborator, poti termina un doctorat in 4-5 ani. In prezent, in cele mai multe domenii, nu poti obtine o pozitie universitara fara un stagiu postdoctoral de 3-7 ani in care trebuie sa publici lucrari cat mai interesante si inovatoare in reviste cat mai vizibile.
In Romania se publica un singur articol cotat ISI la trei cercetatori? In plus, numarul participantilor romani la proiectele din Programul Cadru 7 finantat de Comisia Europeana reprezinta doar 1% din total. De ce lucrurile evolueaza atat de lent in sistemul romanesc?
Cercetatorul roman trebuie sa reinvete definitia cercetarii adevarate. In primul rind trebuie sa aloci activitatilor stiintifice un timp consistent. Spre exemplu, eu si altii ca mine, dedicam cam 70% din timpul diurn muncii de cercetare (aici am exclus cele aproximativ 2-3 ore petrecute cu familia sau prietenii). Restul timpului (30%) este alocat activitatilor didactice, interactiunilor cu studenti si postdoctoranzi, conferinte, etc. De multe ori ajungi sa dormi 4 ore in medie pe parcursul unei saptamini in vederea finalizarii unui proiect sau lucrari. De multe ori lucrezi si in weekend atunci cind munca de laborator o cere. Spre exemplu, pe cind urmam studiile postdoctorale la MIT faceam uneori experimente si analize care durau 48 de ore, deci nu inchideam un ochi 2 nopti la rind.
In al doilea rind, trebuie sa citesti si sa te documentezi in permanenta. In prezent, informatiile apar intr-un ritm nebun. Daca nu esti informat, risti ca tema ta de cercetare sa fi fost deja abordata de altii, si atunci pierzi ani de munca. In al treilea rind, cercetatorii romani trebuie sa aiba ambitii, sa-si propuna foarte mult ca sa poata in final realiza ceva important. Viata este prea scurta ca s-o irosesti cu teme de cercetare banale, neinteresante. Iar aceasta este general valabil in viata de zi cu zi, avem prea putin timp pentru a-l irosi cu lucruri neimportante.
Ce ii recomandati unui tanar cercetator care lucreaza in Romania si vrea sa faca cercetare stiintifica de calitate? Poate sa isi atinga scopul in Romania sau ar fi mai bine sa plece intr-o tara care investeste mai mult in cercetare?
Un stagiu de pregatire in sistemul american sau vest european ar ajuta enorm, eu il consider chiar esential pentru nivelul actual al cercetarii in Romania. Tinarul cercetator roman va avea astfel posibilitatea sa ajunga sa puna noi intrebari intr-un domeniu nou pentru el. Foarte important este si ca el sa invete sa scrie in limbaj stiintific coerent si sa poata face prezentari de specialitate in limba engleza. Acestea nu sint lucruri usor de realizat atunci cind traiesti in Romania. Noi nu suntem educati sa scriem in limbaj stiintific, poti invata insa aceste deprinderi de la un mentor stiintific. De asemenea, in Romania nimeni nu te invata cu adevarat sa vorbesti in public, sa iti prezinti munca in fata unei audiente de 50-60 de oameni din domenii diferite, si de a te face inteles de grupul caruia i te adresezi. Este esential ca cercetatorul roman sa manuiasca cu dexteritate instrumentele scrise si orale, altfel el risca sa nu poata fi inteles de colegii lui. Asta ar duce la o diminuare a mesajului stiintific, la un impact redus, si in final la autoexcludere.

————————————————————————-
Sursa: realitatea.net

  1. No comments yet.
  1. No trackbacks yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: